Musicalul Mamma Mia

Musicalul Mamma Mia

15Dec 2019

Duminică 15 Decembrie
ora 19:00
Sala Polivalenta
Pret: 50-250 RON


Cumpara sau rezerva un bilet:


Musicalul „MAMMA MIA!“ – unul dintre cele mai îndrăgite din lume și desemnat „Spectacolul anului 2018” în România – va ajunge, la final de an, în capitala Moldovei. Reprezentația va avea loc pe 15 decembrie, la Sala Polivalentă din Iași, începând cu ora 19:00.
„MAMMA MIA!” revine astfel la Iași după o reprezentație extrem de apreciată în 2018 și va avea o distribuție de excepție, din care fac parte nume celebre și iubite de public precum Loredana, Cornel Ilie, Ecaterina Ladin, Ioana Sihota, Adrian Nour, Ernest Fazekas, Ana Munteanu și Silviu Mircescu. Artiștii vor putea fi admirați în ipostaze surprinzătoare, interpretând roluri memorabile în cea mai amplă producție de musical din România. O experiență de neratat!

Artiștii vor dansa și vor cânta alături de spectatori pe muzica inspirată de celebra formație ABBA, într-o poveste despre dragoste și familie, plină de energie, amuzament și culoare. Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, producția este una spectaculoasă, cu o coregrafie impresionantă, decoruri de vis și nu mai puțin de 200 de costume pentru cele 17 numere scenografice!

„MAMMA MIA!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante și vor încânta publicul prezent!

În fiecare zi, în întreaga lume au loc cel puțin 7 show-uri „MAMMA MIA!“ și mii de reprezentații jucate în sute de țări, pe șase continente. Musicalul „MAMMA MIA!“ a fost lansat în 1999 la Londra, pe West End, și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul Mamma Mia 2.

DISTRIBUȚIE:
Loredana – Donna
Cornel Ilie – Sam
Ecaterina Ladin – Rosie
Ioana Sihota – Tanya
Adrian Nour – Bill
Ernest Fazekas – Harry
Ana Munteanu – Sophie
Silviu Mircescu – Sky

Pret: 50-250 RON